Acasă » Trending » Cum arată Maria Băsescu, ajunsă la 70 de ani? Cu ce se ocupă acum, după ce s-a pensionat

Cum arată Maria Băsescu, ajunsă la 70 de ani? Cu ce se ocupă acum, după ce s-a pensionat

De: Eliza Popescu 30/01/2022 | 12:09
Cum arată Maria Băsescu, ajunsă la 70 de ani? Cu ce se ocupă acum, după ce s-a pensionat
Maria şi Traian Băsescu fac tot posibilul să-şi mulţumească nepoţii

Maria Băsescu, soția fostului președinte al României, este o prezență extrem de discretă și nici nu spui că a ajuns la vârsta de 70 de ani! Cum arată soția lui Traian Băsescu și cu ce se ocupă acum, după ce s-a pensionat?

Maria Băsescu a ajuns la vârsta de 70 ani. Soția fostului președinte al țării se bucură extrem de mult de timpul pe care îl petrece alături de familie, mai ales cu nepoții săi. Este o prezență extrem de discretă, se implică în activitățile nepoților săi, iar, în luna noiembrie a anului trecut, a fost surprinsă în timp ce se afla alături de Elena Băsescu, la o sesiune de echitație, pasiune pe care o împărtășește cu fiica ei.

Nu rata: IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE! PRIMA DOAMNĂ A ROMÂNIEI NU UITĂ DE NIMENI: NICI DE SOŢ, DAR NICI DE NEPOŢEI ŞI NICI DE CĂŢEI! CE A PUS DOAMNA BĂSESCU ÎN CĂRUCIORUL DE CUMPĂRĂTURI

Cum arată Maria Băsescu, ajunsă la 70 de ani? Cu ce se ocupă acum, după ce s-a pensionat

Ori de câte ori are nevoie, Maria Băsescu sare în ajutorul fiicei sale, Elena, când vine vorba despre nepoți, având în vedere faptul că aceasta este o mamă singură. Iar, spre deliciul celor mici, soția lui Traian Băsescu este alături de aceștia chiar și în vacanțe!

Chiar dacă are apariții rare în public, Maria Băsescu s-a menținut la fel de activă și este, în continuare, apreciată de oameni. S-a dedicat vieții de familie, iar, într-un interviu îndepărtat, a mărturisit: ”De 15 ani sunt casnică. Nu am fost așa dintotdeauna. Când m-a cunoscut soțul meu lucram în turism, pe litoral. Și îmi plăcea foarte mult, pentru că totdeauna mi-a plăcut societatea, oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. Regret că n-am mai putut lucra. V-am spus, îmi plăcea compania, agitația. Oricum, acum e prea târziu. După o pauză de 15 ani e greu să-ți reiei activitatea. Mi-am ieșit din mână, cum se spune”.

Sursă foto: Captură video Facebook Elena Băsescu

Vezi și MARIA BĂSESCU, APARIȚIE SUPER-ELEGANTĂ LA BRAȚUL FOSTULUI PREȘEDINTE!

Maria şi Traian Băsescu s-au căsătorit în anul 1975, cei doi împlinind 47 de ani de căsnicie. Maria Băsescu a împlinit în luna septembrie a anului trecut 70 de ani, dar nu îşi arată nicidecum vârsta, fiind într-o formă fizică deosebită. Ea şi fostul președinte al României au trei nepoţi, Sofia Anais, Traian și Anastasia din partea Elenei şi unul, Radu, din partea Ioanei. CANCAN.RO v-a prezentat, în exclusivitate, imagini cu Elena Băsescu și mama ei.

Sursă foto: captură video Facebook Elena Băsescu, arhivă Cancan

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 5 ani Din anul 2019 face parte din grupul de presă Gândul Media Network
Parteneri
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30 de ani de muncă
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte ale ei…”
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel mai avansat bombardier invizibil al SUA
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi Moore a atras toate privirile
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct acasă. Primele declarații: „Când te auto propui, riști să pleci acasă”
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său:
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Se face DREPTATE PENTRU ROMÂNIA. Vestea a venit chiar în această noapte: Cea mai mare realizare
Se face DREPTATE PENTRU ROMÂNIA. Vestea a venit chiar în această noapte: Cea mai mare...
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM: Venim cu două beneficii
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Amenzi pentru depășirea vitezei legale. Cum poți evita sancțiunile
Amenzi pentru depășirea vitezei legale. Cum poți evita sancțiunile
Câți bani a dat un turist român pe o supă „fără gust” și o „așa-zisă” limonadă, într-un restaurant din Bulgaria
Câți bani a dat un turist român pe o supă „fără gust” și o „așa-zisă”...
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața,...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare mereu
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum reacționează aceasta
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum...
Condimentul care ține țânțarii la distanță de casa ta. Insectele îi urăsc mirosul, iar oamenii îl apreciază
Condimentul care ține țânțarii la distanță de casa ta. Insectele îi urăsc mirosul, iar oamenii...
Doctorul Vlad Ciurea a dezvăluit alimentele care atacă sistemul imunitar. Mulți români le adoră: ”Nu sunt benefice omului”
Doctorul Vlad Ciurea a dezvăluit alimentele care atacă sistemul imunitar. Mulți români le adoră: ”Nu...
×